Si vad Soarele ...

Si vad Soarele pentru prima data in ani de zile. Ma uit la El si nu pot sa cred ca-l vad. Nu pot sa cred ca m-a onorat cu prezenta Lui. Imi simt trupul invaluit de razele Lui calde; raze care imi confera sigurantza, incredere in sine ... si realizez ca totul nu este pierdut, ca inca mai am o sansa ! Ca pot excela in ceva ... nu conteaza in ce, doar sa reusesc !
Si vad lumina Lui - ma orbeste. Atatia ani am vazut doar intuneric ... si acum simt implozia pupilelor prea slabe si prea putin pregatite pentru lumina ce le astepta ... . Nu sunt pregatit.
Si stiu ca dupa lumina vine intuneric, dupa zi vine noapte, dupa reusite vin esecuri, dupa viata vine moarte ... si plang. Dar plang in sine, fericit ca am gasit o scapare ... . Nu in viatza, nu in lumina si nu in zi ! Am gasit o scapare in moarte. Pentru ca moartea nu inseamna suferinta. Moartea inseamna libertate. Moartea inseamna fericire. Moartea inseamna eliberare de tot ce e mai rau in viata. Dar daca moartea inseamna sa scapi de ce este mai rau in viata, viata ce inseamna ?
Viata inseamna sa cuprinzi ce este mai bun in moarte. Dar ce este mai bun in moarte ? In moarte iti gasesti intelepciunea, pentru ca la batranete nu esti intelept - doar incepi sa fii intelept, dar nu ai timp sa fii, nimeni nu are. Toti se desteapta prea tarziu, prea tarziu ca sa mai traiasca ...
Si vad Soarele pentru ultima data in viata. Imi aud pupilele cum striga dupa ajutor, ma implora sa le dau putin intuneric ... . Nu pot face nimic - sunt inutil. Lumina Lui e prea puternica, iar ele nu pot rezista si cedeaza. Irisul imi plange. E intuneric.
Sunt orb din nou ...