un intuneric al meu

Simt ca sunetele disperaraii ma ajung din urma si aproape ca aud ce spun, dar nu inca. Stiu doar ca odata ce m-au ajuns imi vor patrunde prin timpane in creier, din creier in inima si din inima imi vor cuprinde fiecare particica vie a corpului. Mai au putin de distrus, mai au putin de corupt. Pentru ca ultima data aproape ca m-au cuprins cu totul, dar am scapat. Si de atunci m-au cautat in continuare nelinistite, pana am inceput incet, incet sa ma vindec si mi-au simtit mirosul, au simtit mirosul vietii. Deliciosul miros al vietii ... si s-au luat dupa el infometate si nerabdatoare sa distruga, sa devoreze tot. Sa-mi devoreze mica mea particica de lumina si sa ma lase cu intunericul, sa ma orbeasca, sa nu mai vad nimic. Sunt obosit si incep sa fug din ce in ce mai incet, iar ele se reped nebune catre mine, ma cuprind si ma mananca tot. Imi iau pana si ultima scanteie dupa care se tolanesc razand haotic prin mine. M-au lasa in bezna si nu mai vad nimic. Nu stiu ce sa fac, intru in panica ... si deschid ochii.